ENGLISH

Cum alegi o masina de spalat vase buna?

Ce stiti despre masinile de spalat vase? Nu prea multe? M-am documentat prin magazine si online, bagând capul în astfel de masini, discutând cu cei ce au deja si eludând vrajelile vânzatorilor din magazinele de profil si iata mai jos ce-a iesit. Daca aveti sfaturi sau puncte de vedere suplimentare, va rog sa adaugati în comentarii.

DE CE SA CUMPARATI O MASINA DE SPALAT VASE
Se poate si cu buretele într-o mâna si farfuria în alta, dar sunt de parere ca tehnologia trebuie sa ne îmbunatateasca viata si o masina de spalat vase este exemplul perfect.
Motive sunt multe, iata câteva:
Economisiti timp. Studiile au aratat ca veti economisi pâna la 4 ore pe saptamâna daca puneti vasele în masina, în loc sa le spalati manual. E ca si cum ati pleca vineri la ora 12 de la munca. Pe an se aduna 8,66 zile de spalat vase continuu!
Aveti familie mare. De la un copil în sus, volumul de vase de spalat creste si creste, asa ca usureaza-ti viata sau faceti-i partenerului o bucurie si cumparati-i o masina de spalat vase. Aveti des invitati? Deja e clara situatia.
Sunteti maniac cu igiena. Apa calda de la robinet are cam 40 de grade, dar o masina de spalat vase încalzeste apa pâna la 70 de grade si deci elimina mult mai bine microbii. În plus, buretele de bucatarie, asa ud cum îl lasati dupa ce terminati de spalat un „lot” de vase, este locul propice pentru a dezvolta o cultura sanatoasa de bacterii, dupa care spalati alte vase cu el. Daca aveti copii, aceasta functie va fi extrem de utila.
Nu va place sa spalati vase. Mie nu-mi place. Am o regula foarte clara ca dupa ce manânc sa nu spal vase, adica astept înca vreo 2-3 ore minim înainte de a face asta, ca sa-mi priasca mâncarea. Nu bag ceva bun în burta si apoi ma ridic sa îmi bag mâna într-un burete si în grasime si sa muncesc iar. Mai bine cu masina, îi dai Start si pleci la somn.
Vreti sa spalati mai bine. O masina buna va face furculitele si cutitele stralucitoare, ba chiar curata si cratitele sau tigaile.
Economisiti bani. O masina de spalat vase consuma între 7 si 15 litri de apa la un ciclu, spalând chiar si 12 seturi de tacâmuri. Spalând manual, cam câta apa curge de la robinet în, sa zicem, 15 minute de spalat vasele cu buretele? Pentru a calcula, gânditi-va în câte secunde se umple de la robinet o sticla de 2 litri atunci când udati florile.

Ar fi ceva motive, nu? Cel mai important ramâne, pentru mine, ca este o evolutie normala a vietii, asa cum la un moment dat oamenii au început sa o lase mai moale cu spalatul manual al rufelor si au apelat la masini de spalat. De ce n-ai spala si vasele la fel?

Cititi restul articolului pe: nwradu.ro